Asociaţia Artiştilor Plastici Bucureşti (AAPB), cu sediul în str. Pop de Baseşti nr.37, a luat fiinţă în Bucureşti în anul 1974.La ora actuală, asociaţia cuprinde peste 120 membri activi din Bucureşti şi alte zone din ţară, membri cu studii de specialitate şi autodidacţi. În toată această perioadă, cu sprijinul unor instituţii de cultură şi primării ale oraşului nostru, am organizat expoziţii colective, personale şi Saloane în cele două pavilioane expoziţionale din Parcul Herastrau. Aceste pavilioane au fost construite între anii 1953 şi 1954 şi reconstruite în 2010, în acelaşi scop, pentru expoziţii de arte plastice.Asociaţia îşi desfaşoară programul şi organizează expoziţiile membrilor asociaţiei cu sprijinul Primăriilor de Sector şi Cercului Militar Naţional.„Membrii AAPB s-au implicat intens în programul de educare vizuală şi spirituală a publicului de toate vârstele. Prin efortul asociaţiei, am reuşit ca prin expoziţiile noastre şi Saloanele de pictură sa creăm o oază de linişte, reculegere, culoare şi spiritualitate românească.
Un popor fără cultură nu există.” Dumitru Nicolae Chilia- președintele AAPB.