Dragi prieteni ai Casei de Cultură Friedrich Schiller, pentru a continua tradiția colocviilor noastre culturale cu distinșii noștri colaboratori vă invităm să ascultați, să analizați și să înțelegeți istoria, muzica, literatura și arta, împreună acum, aici, la Casa de Cultură Friedrich Schiller și vă recomandăm să vizionați online în perioada stării de alertă, videoconferințe care supun atenției o analiză arhivistică riguroasă, interpretată, pentru o redare cât mai fidelă a istoriei culturii.
Comentarii la următoarele adrese de e-mail: eveniment@casaschiller.ro, director@casaschiller.ro
1. Vernisaj expoziţie de fotografie: „DELTA DUNARII – O LUME SOLITARA” KLAUS FABRITIUS
„Delta Dunării, după câte ştiu, seamănă cu lacul cel cenuşiu, unde pelicanul bătrân stă toată ziua grav, aşteptând un fotograf.” (Marin Sorescu, „De-a Delta Dunării”)
In cadrul manifestărilor dedicate ciclului “Oameni şi locuri importante din cultura română“, Casa de Cultură „Friedrich Schiller” a organizat în 8 septembrie 2014 vernisajul expoziţiei de fotografie „Delta Dunării – o lume solitară”, realizată de dr. Klaus Fabritius. Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Departamentul pentru Relaţii Interetnice, Forumul Democrat al Germanilor
din Regiunea Extracarpatică şi Clubul Leica, Bucureşti. Au participat: Christiane Cosmatu, Subsecretar de stat Departamentul pentru Relaţii Interetnice. Ilustrația muzicală: Dumitru Sascău.
„Delta Dunării ne priveşte pe toţi !
„Ştiinţific, turistic şi economic, şi în momentul actual al civilizaţiei omeneşti Delta Dunării constituie o lume parţial cunoscută şi înţeleasă, un fascinant templu unic al naturii plin de mistere zoologice, botanice, arheologice, de climă; încărcată de valori naturale, cu o biodiversitate inedită, explorarea acestei “lumi dintre ape” presupune o bună cunoaştere a traseelor, scopul exact al călătoriei, aprecierea condiţiilor meteorologice, respectarea legilor impuse de administratorul rezervaţiei, Asociaţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, ARBDD. Rămâne aşadar o aventură plină de surprize vizitarea şi cercetarea acestui loc geografic, căci suprafaţa totală de 580.000 ha aparţinând Deltei Dunării de pe teritoriul României adăposteşte peste 300 de specii de păsări, care conferă Deltei Dunării renumele dobândit în lume, cu numeroase specii rare, multe dintre ele ocrotite, păsări care sălăşluiesc între mediile acvatic, terestru şi mlăştinos. Delta Dunării este desemnată ca Sit de Importanţă Comunitară, recunoscută şi inclusă în reţeaua mondială a rezervaţiilor biosferei în anul 1990, iar Rezervaţia Biosferei Delta Dunării este recunoscută ca zonă umedă de importanţă internaţională. Din anul 1990 Delta Dunării a fost inclusă în Lista Patrimoniului Mondial, Cultural şi Natural, UNESCO, iar în anul 2000 Rezervaţia Biosferei Delta Dunării a primit o prestigioasă distincţie, şi anume Diploma Europeană acordată de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei, reânnoită în 2005, apoi în 2010. Delta noastră a fost desemnată Peisajul anilor 2007-2009. In anul 2010 România a primit Globul albastru pentru Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, decernat pentru cele mai bune practici de management a zonelor umede în cadrul celei de-a X-a reuniuni a Conferinţei Părţilor la Convenţia privind Diversitatea Biologică, CBD din Japonia.
In Delta Dunării, ’’acolo unde bătrânul Danubiu îşi pierde şi apa şi numele în mare….” (Jean Bart, «Europolis«), convieţuiesc laolaltă 17.500 de români, 11.000 ruşi lipoveni, 3.700 de romi, 1.350 ucrainieni, 60 de germani, 1.900 de turci şi 180 de tătari, conform ultimului recensămînt.
Expoziţia prezintă imagini cu pelicanul, simbol al Deltei româneşti, cât şi o specie aproape uitată, alt monument: vulturul codalb.(dr. Klaus Fabritius)
Delta Dunării aflată în mare parte în Dobrogea, România și parțial în Ucraina, este a doua ca mărime și cea mai bine conservată dintre deltele europene. Delta Dunării a intrat în patrimoniul mondial al UNESCO în 1991, fiind clasificată ca rezervație a biosferei la nivel național în România.
Floră Vegetația Deltei este reprezentată în mare parte de o vegetație specifică mlaștinilor (stuful, papura, rogozul, în amestec cu salcia pitică) și ocupă 78% din totalul suprafeței. Zăvoaiele ocupă 6% din suprafața deltei, fiind păduri de salcie, frasin, arin, plop, care cresc pe grindurile fluviatile, fiind periodic inundate, iar ochiurile de apă sunt acoperite de o vegetație acvatică și plutitoare, ocupând 2% din suprafața deltei. De asemenea, există păduri pe câmpurile Letea și Caraorman și sunt alcătuite din stejar brumăriu, stejar pedunculat, frasin, plop tremurător, ulm, plante agățătoare.
Faună Delta Dunării conține mai mult de 360 de specii de păsări și 45 de specii de pește de apă dulce în numeroasele sale lacuri și japșe. Acesta este locul unde milioane de păsări din diferite colțuri ale Pământului (Europa, Asia, Africa, Marea Mediterană) vin să cuibărească. Speciile majore de pești în cadrul Deltei Dunării sunt știuca și somnul.
Klaus Fabritius: Membru corespondent al Academiei de Ştiinte Agricole şi Silvice din România, doctor în biologie, Klaus FABRITIUS , cercetător ştiinţific cu peste 250 de lucrări de specialitate publicate în ţară şi în străinătate, apărute în reviste de prestigiu este autor al peste 10 volume ştiinţifice, primind diploma de excelenţă din partea Universităţii “Ioan Cuza”din Iaşi.Klaus Fabritius este preşedintele Asociaţiei Române pentru Combaterea Vectorilor în Igiena Publică (ARCVIP). Este membru fondator al Clubului Humboldt România, preşedinte al Forumului Democrat al Germanilor din România – Regiunea Extracarpatică. Pasiunile naturalistului Klaus Fabritius sunt: fotografia, călătoriile, ocrotirea naturii și protecția mediului.
2. Conferința dezbatere: „BUCURESTI IERI. AZI. MÂINE“
ADRIAN MAJURU, DRD. OANA MARINACHE
Casa de Cultură Friedrich Schiller continuă tradiţia ciclului de conferinţe dezbateri dedicate Bucureştiului şi a organizat în 22 mai 2014 conferinţa dezbatere „Bucureşti. Ieri. Azi. Mâine.” Evenimentul a fost organizat în colaborare cu Muzeul Municipiului Bucureşti.
La eveniment au participat: dr. Adrian Majuru, managerul Muzeului Municipiului Bucureşti, cu conferinţa „Bucureşti. Novecento (un portret antropologic)” şi drd. Oana Marinache, preşedinta Asociaţiei de Istoria Artei, cu prelegerea „Palatul domnesc Ştirbey de-a lungul secolelor XVIII-XIX”.
A fost vernisată expoziţia de fotografie „Vechiul Bucureşti “, prezentată de dr. Adrian Majuru.
Coordonatorul proiectului: Aurora Fabritius; ilustraţia muzicală: Cristian Balaş.
Atestat în 1459, oraşul devine în 1862 capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale și mass-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă și elita bucureșteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are același nivel administrativ ca și un județ , prezentând aceleaşi paradoxuri în viaţa cotidiană ca şi în urma cu peste o sută de ani. Poate tocmai de aceea este plin de şarm şi trezeşte atâta interes turistic. Oricâte cărţi, albume, ghiduri, emisiuni, conferinţe, fundaţii, asociaţii îi vom dedica, Bucureştiul merită permanent iubirea noastră.
„Puţine capitale europene pot prezenta atâta interes psihologic ca Bucureştiul, această capitală cu violente contraste spirituale, oraş în care perversitatea suavă, ideologia ipocrită, sentimentalismul egoist, năzuinţa de frumos absolut, senzualism şiret, sincera dragoste pentru trecut, marile dezbateri culturale, gustul pentru forme şi ignorarea semnificaţiilor creează frământări şi încleştări, atât de neândurătoare.” (Camil Petrescu, 1935)
„În cartea Bucureşti. Amintirile unui oraş am căutat să evoc clădiri dispărute, să descriu altele încă în fiinţă, dar care pot dispărea de la o zi la alta, oraşul cerând prefaceri radicale care nu cruţă. Am căutat, iarăşi să evoc ceva din felul de trai al bunicilor arătând că la noi nu era mai rău ca în alte părţi, putând sta fără sfială alături. Am mai căutat să păstrez cât mai cinstită obiectivitate.“(Emanoil Hagi – Mosco, 1960)
„Capitală a unui pământ tragic unde adesea totul sfârşeşte în comic, Bucureştiul s-a lăsat în voia evenimentelor fără acea rigiditate şi, prin urmare fără acea fragilitate pe care o provoacă mânia. Iată de ce, străbătând curba sinuoasă a unui destin picaresc, Bucureştiul a rămas vesel.” (Paul Morand, 1935)
„Pentru România modernă, Bucureştii au fost dintru început centrul urban şi cultural cel mai bine conturat şi cel mai atractiv spaţiu cosmopolit, care oferea alternative profesionale şi culturale. Către mijlocul secolului al XIX-lea întâlnim aici o societate multietnici, diversă sub raport profesional.
„Faţă de 1850, în mai puţin de cincizeci de ani capitala românească şi-a modificat geografia umană, stăpânind fiecare detaliu şi controlând fiecare schimbare atât în structura urbanistică cât şi în privinţa modelării sociale în osmoză cu Occidentul. Pe străzile sale se vorbea fluent franceza, iar pe alocuri se făceau auzite italiana, germana, maghiara, greaca, sârbo-croata etc., oraşul având comunităţi etnice variate şi foarte dinamice cultural şi economic. Zeci de mii de germani, evrei, italieni, albanezi, bulgari, armeni, sârbi, greci, francezi, austrieci, turci trăiau în Bucureştii anului 1900 şi nu exista stradă, secundară chiar pe care să nu locuiască măcar câţiva neromâni.” (Adrian Majuru)
Dr. Adrian Majuru, semnatar al mai multor cărţi despre Bucureşti, precum „Bucureştiul mahalalelor sau periferia ca mod de existenţă” , Editura Compania, 2003, „Povestea unei geografii umane”, Editura Institutului Cultural Român, 2008, „Bucureşti. Diurn şi Nocturn” , Editura Curtea veche, 2009, „Familia Minovici – univers spiritual”, Editura ICR2007, „Bucureşti, dragostea mea”, album fotocomentat, ARCUB- Primăria Municipiului Bucureşti, 2008, „Bucureşti – arhipelag. Demolările anilor 80, ştergeri, urme, reveniri”, în colaborare cu Cristian Popescu, Editura Compania, 2007.
„Istoria palatului din Calea Victoriei se întinde de la sfârşitul secolului al XVIII-lea până în zilele noastre, fiind singura reşedinţă domnească existentă în Bucureşti. De ea se leagă mai ales domnitorul Barbu
- Ştirbey (1799-1869) care i-a comandat transformarea vechii case boiereşti arhitectului francez Michel Sanejouand (7-1835) în perioada 1833-1835. Ca semn al schimbării rangului său, în timpul domniei sale (1850), Ştirbey va ordona construirea impozantului corp de gardă, cu faţade de templu, amplasat în dreapta palatului. Palatul are însă mai multe poveşti de dezvăluit, fiecare generaţie Ştirbey contribuind la dezvoltarea complexului.” („Reşedinţele Ştirbey din Bucureşti şi Buftea. Arhitectura şi decoraţia”,
Oana Marinache, Editura ACS, 2013)
Oana Mihaela Marinache este istoric de artă, preşedinta Asociaţiei Istoria Artei şi autoarea monografiilor „Cristofi Cerchez, un vechi arhitect din Bucureşti” şi a „Reşedinţele Ştirbey din Bucureşti şi Buftea: arhitectura şi decoraţia interioară”. În 2014 îşi va susţine lucrarea de doctorat despre „Arhitectura și decoraţia interioară a Reşedinţelor Ştirbey-Bibescu-Brâncoveanu” la U.N.A.R.T.E. Bucureşti.A publicat articole de istoria artei şi arhitecturii şi a susţinut conferinţe la Arhivele Naţionale ale României, Muzeul Municipal Câmpulung Muscel, Simpozionul A.R.A, U.N.A.R.T.E., Simpozionul „Petre Oprea”, Casa Schiller, Muzeul Suţu. În 2012 a coordonat proiectul „Pe urmele arhitectului Cristofi Cerchez prin Bucureşti”, în 2013 „5 trasee culturale de arhitectură bucureşteană”, iar în 2014 a coordonat „Arhiva de arhitectură 1830-1860”.
3. Conferința dezbatere: „MAGIA SATULUI TRADIŢIONAL LA MUZEUL NAŢIONAL AL SATULUI‚ DIMITRIE GUSTI “
Conf. dr. PAULINA POPOIU, GEORGETA STOICA, dr. IOAN OPRIŞ
Casa de cultură „Friedrich Schiller” în parteneriat cu Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” a organizat în 6 iunie 2013, evenimentul „Magia satului tradițional la Muzeul Naţional al Satului‚ ‚Dimitrie Gusti “ din cadrul ciclului de conferinţe dezbatere „Muzeele din Bucureşti”
La eveniment au participat: conf. dr. Paulina Popoiu, Director general – M.N.S Dimitrie Gusti, Georgeta Stoica, dr. Ioan Opriş, cercetător ştiinţific la Muzeul Naţional de Istorie a României şi profesor la Universitatea Bucureşti. Coordonator proiect: Aurora Fabritius.
A fost vernisată și expoziția de fotografie „Magia Satului Tradiţional”.
„Pentru a fi înţelese obiectele trebuie să fie aşezate astfel încât să alcătuiască un sat autentic, nu în standuri, ci în bătătura (curtea) omului.” (Dimitrie Gusti, 1936)
„17 mai 1936 este o dată semnificativă pentru istoria muzeelor din România: este ziua în care se deschidea, la Şosea, în prezenţa conducătorilor ţării și a tuturor personalităţilor politice şi culturale ale vremii, Muzeul Satului Românesc, actualul Muzeul Naţional al Satului ”Dimitrie Gusti”. Astăzi muzeul poartă numele celui mai important dintre fondatorii săi, întemeietor de şcoală şi intelectual carismatic – Dimitrie Gusti. De aceea ziua de 17 Mai este sărbătorită la Muzeul Naţional al Satului în fiecare an ca o zi dedicată FONDATORILOR, adică Celor care au visat şi au realizat Muzeul Satului Românesc – un muzeu special implantat în inima celui mai important oraş al României. Este o zi care reuneşte, într-o dublă semnificaţie, un bilanţ şi o recunoaştere a meritelor şi excepţionalităţii celor care au servit sau servesc cu pasiune un domeniu deosebit – cel al civilizaţiei rurale. Este un remember pentru tot ceea ce a însemnat munca monografiştilor Şcolii Sociologice şi a echipelor studenţeşti conduse de Dimitrie Gusti şi susţinute de Fundaţia Culturală Regală „Principele Carol”, echipe care, după aproape un deceniu de campanii în satele României, au desăvârşit munca de cercetare a satului şi ţăranului român, prin această operă fundamentală care este Muzeul Satului. Un remember pentru cei care le-au continuat munca, uneori în condiţii deosebit de grele şi care au protejat şi păstrat acest tezaur inestimabil concentrat într-un muzeu devenit, în timp, o veritabilă marcă de identitate.
Astăzi când muzeul împlineşte 77 de ani, în configuraţia instituţiilor de cultură din Bucureşti şi din ţară, Muzeul Naţional al Satului ‘Dimitrie Gusti’ este recunoscut ca o instituţie dinamică şi modernă care ocupă în prezent locul 1 în România ca număr de vizitatori dar şi ca activitate ştiinţifică și de protecţie a patrimoniului.“ (Conf. Univ. Dr. Paulina Popoiu,Director general Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti“, 2013)
„Istoria Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti“ este legată de oameni şi de magia satului tradiţional. Pentru a-l înţelege trabuie să-i descoperi secretele ascunse, să-l iubeşti, să crezi în nemurirea moştenirii culturale, să apreciezi sensibilitatea creatorilor populari şi trăinicia tradiţiei. Acest muzeu, unic în felul său, nu se dezvăluie în toata plenitudinea sa deodată, deoarece prin natura sa el te obligă să laşi de o parte ideile preconcepute privind vizita într-un muzeu etnografic obişnuit. Vizita la Muzeul Naţional al Satului te incită să meditezi la mijloacele cu care au fost realizate toate aceste construcţii, instalaţii tehnice sau unelte necesare unor cerinţe stringente de viaţă şi unor nevoi spirituale.
Valoarea excepţională a acestui muzeu constă în faptul că prezintă ansambluri de gospodării constituite într-o sinteză a satului tradiţional, situînd un muzeu aflat în centrul Bucureştiului alături de marile muzee europene. (Dr. Georgeta Stoica)
„Cultul patrimoniului cultural şi natural are vechime, diferind într-o ţară sau alta, ba chiar de la un loc sau altul. Deşi patrimoniul în sine izvorăşte din istorie(umană, naturală), iar componentele acesteia ar trebui să o servească consemnîndu-i mărturiile, adeseori el acoperă doar consemnări sentimentale şi nu practici conservative.” (Ioan Opris, Colecţionism. Muzeologizare. Patrimonializare, Editura Oscarprint, 2013)
4. Vernisaj expoziție de fotografie: „DRUMURILE DOLIULUI “, (Crucile de la marginea străzilor – o expoziţie meditativă), MARTIN EICHLER (Germania)
Casa de cultură „Friedrich Schiller” în parteneriat cu Clubul Leica a organizat în 6 mai 2014 vernisajul expoziției de fotografie „Drumurile doliului“ (Crucile de la marginea străzilor – o expoziţie meditativă), a artistului fotograf Martin Eichler Germania).
Au prezentat: Martin Eichler, prof. dr. Daniel Zikeli, Christian Sencovici, George Dumitriu.
Ilustrație muzicală: Cristian Balaș
„În drumurile mele în căutare de material fotografic parcurg anual mii de kilometri. Fără să vreau îmi arunc privirea pe numeroasele cruci de la marginea drumurilor. Sunt memoriale unde cei rămași în viață își amintesc de cei ce au căzut victime accidentelor rutiere. Uneori sunt cruci simple, alteori monumentale, unele sunt îngrijite atent, altele lăsate în paragină. Dar de fiecare dată este vorba despre un loc al suferinței. O oprire mai degrabă întâmplătoare într-un astfel de loc m-a impresionat intr-atât încât am inițiat un proiect fotografic pe această temă pentru o perioadă de mai mulți ani. Expoziția documentează prin fotografii meditative mai multe variante de astfel de cruci. Ea invită publicul la introspecție și comemorare. Fotografiile din România, Germania, Rusia și Ungaria sunt prezentate acum pentru prima oară publicului larg.“ (Martin Eichler)
„Numeroase cruci, fiecare este altfel. Unele sunt simple din fier forjat sau piatră, altele decorate bogat, cu mesajae gravat sau fotografii ale unor oameni tineri. Unele au flori pe ele sau in fața lor. Ce au insă în comun aceste cruci este faptul că se află pe margini de drumuri. În acele locuri unde au încetat din viață, din vină proprie sau din vina altora, cei în amintirea cărora au fost plasate aceste cruci. Aceste memoriale au fost fotografiate de catre Martin Eichler pe drumurile din România, Rusia, Germania și Ungaria. Într-o altă expoziție de a sa a prezentat și cimitire. La vernisajul expoziției teologul Prof. Dr. Hans Klein a discutat despre simbolistica și semnificația crucii pentru creștinitate. El a explicat că este percepută ca un semn al victoriei asupra durerii provocate de moarte și ca semn al speranței în fața perisabilității. Despre Eichler Dr. Klein a afirmat că ar putea fi comparat cu un pictor și a atras atenția asupra luminii în care au fost fotografiate aceste cruci, astfel încât par să strălucească.“ (Hannelore Baier, ADZ, 15 martie 2014)
Martin Eichler – Născut în 1954 la Bützow / Mecklenburg; A crescut în Ludwigslust; 1976 – 1981 Studiul teologiei la Rostock; 1984 – 1988 Studiul fotografiei la FH Darmstadt; din 2004 lucrează ca și fotograf liber profesionist în München
Expoziții – Selecție: „Moștenirea culturală germană din România“: 1993 Bonn, Baden-Württemberg; „A păstra pentru viitor – Moștenirea culturală germană din România“: 1994 București, Muzeul Național Cotroceni, 1994 Sibiu, Casa Artelor; „Țara Bîrsei“: 1999 Brașov, 2000 München; „Sibiu și Transilvania“: 2007 Sibiu; „Transilvania“: 2007 Dresda; „Priviri și perspective“: 2008 Sibiu; „Obiectiv și subiectiv – Kasachstan prin ochii nomazilor germani“: 2009 Astana (Kasachstan).
5. Conferinţa dezbatere: „MEDICI ŞI FARMACIŞTI GERMANI DIN ROMÂNIA„
a
„Nu-i totul să trăieşti, ci să fii sănătos” (Martial)
Casa de cultură „Friedrich Schiller„, continuînd tradiţia ciclului de conferinţe dezbateri Personalităţi ale culturii germane din România ‘’ a organizat în 3 aprilie 2014 conferinţa dezbatere ‘„Medici şi farmacişti germani din România „ în colaborare cu „Societatea Română de Istoria Medicinii şi „Societatea Română de Istoria Farmaciei.
La sfârşitul anilor ‘90 Casa de cultură Friedrich Schiller a iniţiat un proiect având ca temă „Moştenirea culturii germane din România„ (Deutsches Kultur Erbe in Romanien) cu scopul de a prezenta publicului larg din Bucureşti, în special tinerilor remarcabile personalităţi care au contribuit la dezvoltarea patrimoniului cultural românesc.
Au prezentat: prof. dr. Constantin Bogdan, fondator si vicepreşedinte al Societătii Române de Gerontologie şi Geriatrie: Contribuţia medicilor germani în medicina românească, prof. dr. Nicolae Marcu, preşedintele Societăţii Române de Istoria Medicinii: Figuri proeminente de medici germani din România (J.N.Meyer, Hermina Walch/ Kaminski, L.Kugel, Francisc Rainer) şi prof. dr. Ana Carată: Farmacişti germani prezenţi în farmaciile din România (Balck Willhelm, Kramer Gaspar, Lucas Seuler, Mauksch Tobias).
Cu participarea: prof.univ. dr. Octavian Buda, conf. univ. dr. Corneliu Zeană şi prof. istorie Antoaneta Lucasciuc. Coordonatorul proiectului Aurora Fabritius.
A fost vernisată o expozitie de fotografie cu figurile proeminente ale medicilor şi farmaciştilor germani din România.
„Ideea studierii și prezentării contribuției medicilor germani în medicina românească, în practica clinică, în învățământ și cercetare, a farmaciștilor de asemenea este inedită ca abordare, binevenită şi cu multe semnificații: este o tradiție istorică datând de secole când medici și farmaciști germani de pe teritoriul românesci au contribuit la dezvoltarea medicinii, la asistența medicală a populației, au alimentat rețeaua medico-farmaceutică a țării cu generații de absolvenți dedicați acestor nobile profesii. Cunoscuta rigoare germană au îmbogățit axiologic practica medicinii, învățământul de specialitate și cercetarea științifică. Comunitatea germană a constituit de-a lungul secolelor de convieţuire cu românii din Ardeal cât şi din spațiul pe care ne place să-l numim “Carpato-danubiano-pontic” o frățietate în sensul bun al cuvântului, care a fertilizat toate domeniile vieții sociale, nivelul de civilizație, cultura, științele. Un multiculturalism armonios şi benefic a fost câştigul acestei conviețuiri de secole. Nu e lipsit de relevanță că românii au respectat și încurajat păstrarea tradițiilor, a culturii și limbii, istoria demonstrând că nu s-au înregistrat conflicte, neînțelegeri, germanii având toate drepturile și acces neîngrădit în toate domeniile de activitate, inclusiv la nivel de vârf profesional, politic, decizional etc.” (Dr. Constantin Bogdan).
Muzeul de Istorie a Farmaciei, din cadrul Muzeului National Brukenthal din Sibiu, deschis în anul 1972 a avut o dublă motivare: pe de o parte aici a funcţionat prima farmacie pe teritoriul ţării noastre, atestată documentar în anul 1494, pe de altă parte în zona Sibiului s-a dezvoltat o bogată tradiţie a activităţii farmaceutice. In aceeaşi clădire a funcţionat şi farmacia La ursul negru înfiinţată în jurul anului 1600. Colecţiile muzeului cuprind peste 6600 de piese ce aduc mărturii valoroase pentru evoluţia medicamentaţiei şi a tehnicilor farmaceutice de-a lungul a mai mult de trei secole şi jumătate.
Expoziţia de bază a Muzeului de istorie a farmaciei din Sibiu este organizată pe tiparul unei farmacii clasice, adică din oficină şi laborator la care s-au adăugat holul truselor medicale şi un sector de homeopatie.
Muzeul de Istorie din Sighişoara are principalul sediu în Turnul cu Ceas, cel mai important turn al fortificaţiei sighişorene. La sfârşitul secolului XIX, în anul 1899 a devenit sediul muzeului.Urcând câteva trepte în Turnul cu Ceas ajungem la expoziţia de farmacie şi instrumente medicale, Sighişoara având o veche tradiţie în aceste domenii. Încă din Evul Mediu existau aici două centre spitaliceşti construite pe lângă biserici. Prima atestare documentară a unui spital s-a făcut în anul 1461, existenţa spitalelor determinând şi apariţia farmaciilor. Obiectele farmaceutice din expoziţia muzeului provin de la farmacia La Vulturul, din 1720 şi cuprind recipiente de lemn din secolele XVII-XVIII, sticlă şi porţelan aparţinând secolului XVIII.
Complexul Muzeal Judeţean Neamţ – Specificul Muzeului din Piatra Neamţ este accentuat de prezenţa artiştilor germani care, încă din secolul XIX s-au remarcat în mişcarea artistică naţională şi europeană.
Laboratoarele PLANTAVOREL – Documentele istorice locale atestă existenţa pionierilor „farmaciei verzi’’, a dinastiei Vorel, începând cu spiţerul Anton Vorel (1792 – 1860), ajuns pe aceste meleaguri din Boemia (Cehia de astăzi), urmat de fiul său Lascăr şi de nepoții Constantin şi Teodor, care au dezvoltat la Piatra Neamţ în decursul unul secol o industrie performantă a medicamentelor şi produselor din plante medicinale. In 1883 se înființează Farmacia Curţii Regale. In 1910 ia naştere Laboratorul Vorel. În 1983 s-au redeschis laboratoarele cunoscute şi astăzi sub denumirea de Plantavorel.
Prof. dr. Constantin Bogdan: membru fondator şi vicepreşedinte al Societăţii Române de Gerontologie şi Geriatrie, membru titular al Uniunii Medicale Balcanice, membru al Societăţii Franceze de Gerontologie, autor a peste 300 de lucrări ştiinţifice de specialitate, a 8 cărţi şi monografii dedicate geriatriei, diploma Decree of Merit- contributionn to Medicine and Gerontology, 1997.
Prof. dr. Nicolae Marcu: preşedintele Societăţii Române de Istoria Medicinii, copreşedinte al Asociaţiei Balcanice de Istoria şi Filozofia Medicii, autorul a peste 500 de lucrări de specialitate în ţară şi străinătate, coautor al tratatelor de Istoria Medicinii, 1970 şi Istoria Medicinii Româneşti, 1972.
Prof. dr. Farm. Ana Carată, preşedinte onorific Societatea Română de Istoria Farmaciei, membru titular Uniunea Medicală Balcanică, membru titular al Academiei Internaţionale de Istoria Farmaciei, autor a peste 200 de lucrări de specialitate publicate în ţară şi străinătate.
6. Vernisajul expoziţiei de fotografie: „BUCUREŞTIUL ÎN ALB ŞI NEGRU” Arh. ANDREI PANDELE, ANDREI BIRSAN
Casa de Cultură „Friedrich Schiller” în parteneriat cu Asociaţia „Bucureştiul meu drag” a organizat în 10 iulie 2014, vernisajul expoziţiei de fotografie „Bucureştiul în alb şi negru ”
La 555 de ani de la prima atestare documentară a Bucureștiului, veti putea vedea un București clasic și elegant prezentat în 36 fotografii alb-negru realizate de membrii asociației noastre. Este o reexpunere a expoziției din toamna 2013 într-o ambianță de București interbelic – Casa Schiller.
„Capitală a unui pământ tragic unde adesea totul sfârşeşte în comic, Bucureştiul s-a lăsat în voia evenimentelor fără acea rigiditate şi, prin urmare fără acea fragilitate pe care o provoacă mânia. Iată de ce, străbătând curba sinuoasă a unui destin picaresc, Bucureştiul a rămas vesel.” (Paul Morand, 1935)
Au expus: Alfredo Padron, Anca Coman, Andreea Grigorescu, Andrei Bîrsan, Andrei Bosoiu, Călin Andrei Stan, Carmen Grădinaru, Cătălin Dinculescu, Cornel Hlupina, Cornel Petrescu, Cristian Bucur, Cristian Ihart, Cristina Bădescu, Cristina Tinta, Daliana Păcuraru, Dan Moruzan, Daniel Gheorghiţă, Diana Chiriac, Eli Driu, Elisei Noata, Iulia Herescu, Leonard Butuşină, Marcel Eremia, Maria Livia Chiorean, Mihai Petre, Mihai Roznovanu, Monica Bălăreanu, Monica Miron, Neculae Juncu, Radu Iacob, Răzvan Preda, Roberto Iosupescu, Sergiu Sfetcu, Ştefănel Vlad, Victor Ciurea, Vlad Eftenie. Curatorul expozitiei a fost Mirela Momanu.
Au prezentat: arh. Andrei Pandele si Andrei Birsan, presedintele Asociației „Bucureștiul meu drag”;
ilustrația muzicală: prof. Dumitru Sascău, coordonator proiect: Aurora Fabritius.
„Merită să descoperim pentru noi toţi şi pentru copiii noştri farmecul locului, oamenii şi tradiţiile care l-au construit, care i-au definit spiritul şi care într-un fel sau altul interferează zilnic cu prezentul nostru. Prin excursii, expoziţii şi revista Bucureştiul meu drag promovăm cunoaşterea oraşului, aşa cum este el, cu bune şi cu rele. Din decembrie 2007 avem la activ sute de excursii și expoziții de fotografie.
In fiecare lună invităm în „Revista Bucureștiul meu drag” fotografi, istorici, arhitecți, scriitori, profesori, iubitori ai Bucureștiului, să aleagă povești dragi lor și nouă și să le pună în pagini de revistă. Pe site-ul asociației www.orasul.ro avem postate peste 154.000 de fotografii care reprezintă memoria vizuală a Bucureștiului.” (Andrei Bîrsan, președintele Asociației „Bucureștiul meu drag”)
„Seria de imagini prezentată în expoziţie ilustrează conceptul de portret urban, analizat şi prezentat ca instrument de lucru, cu termen de noutate, în cadrul analizei imaginii spaţiului urban cu vocaţie comunitară. Timpul deschide o dimensiune filosofică, oferind multiple chei de citire ale dimensiunilor sale la scara urbană. Imaginile se transformă păstrând memoria oraşului , a oamenilor şi a gesturilor efemere care se petrec, fotograful şi fotografia rămânând martori. Bucureştiul nu îşi păstrează urmele, înlocuindu-se pe sine cu aproape fiecare nouă zi. Oraşul ajunge să-şi piardă urma în propriul praf. Rămân însă oamenii, acele prezenţe discrete dar atât de deschise a povesti oraşul care a fost. Tranziţia de stare este nuanţată prin cadre care evocă de data aceasta un plan afectiv. Nota de umor nu lipseşte spiritului bucureştean. Exerciţiul de investigare în planul imaginii cadrului urban îşi poate dovedi astfel capacitatea, prin reflectarea sa la nivelul alcătuirii unui portret urban, de a se constitui într-un instrument util de analiză poetică a realitaţii urbane cotidiene.” (Vlad Eftenie, „Bucureştii în tranziţie”)
7. Seara literară: MARJANA GAPONENKO citește din romanul: CINE ESTE MARTA?
Casa de Cultură „Friedrich Schiller” în parteneriat cu Forumul Cultural Austriac și Institutul Goethe București a organizat seara literară Marjana Gaponenko citește din romanul: Cine este Marta?
A prezentat: prof. dr. Mariana Virginia Lazarescu, Universitatea București. Acompaniament muzical: Cristian Balas.
Marjana Gaponenko a citit pasaje din romanul „Wer ist Martha?/Cine este Martha?“ (2012), care a fost distins în 28 februarie 2013 cu Premiul Adelbert von Chamisso, al Fundației Bosch (acordat anual pentru cea mai bună carte a unui autor german de origine non-germană) și cu Premiul austriac pentru literatură Alpha.
Protagonistul este un om de știință din Ucraina, în vârstă de 96 de ani, mai precis un ornitolog, Luka Lewadski care își sărbătorește sfârșitul apropiat în stil într-un hotel de lux din Viena.
Născută în 1981 în Odesa, Marjana Gaponenko a scris prima sa poezie în germană,o limbă străină care o pasionează profund până în ziua de azi, la doar paisprezece ani. În 2000 debutează cu volumul de poezie „Wie tränenlose Ritter/Precum cavalerii fără lacrimi“, urmat în 2001 de „Tanz vor dem Gewitter/Dans înaintea furtunii“ şi în 2002 de volumul în proză „Freund/Prieten“. A publicat numeroase poezii în reviste literare şi antologii precum „Muschelhaufen/Grămezi de scoici”, „Lichtungen/Luminişuri” şi „The Book of Hope/Cartea speranţei”.
