Conferinţa „Cărțile prietenilor mei”


În cadrul evenimentelor dedicate literaturii române contemporane, Casa de Cultură „Friedrich Schiller” (Str. Batiștei nr. 15) prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism a Primăriei Municipiului București organizează marți, 27 iunie 2023, ora 18,00 evenimentul Cărțile prietenilor mei cu prezentarea poeților Paula BÂRSAN, Gabriel DINU și Marius CONU, analizați de scriitoarea Clelia IFRIM.

 „Poezia nu este numai artă, ea este însăși viața, însuși sufletul vieții. Fără poezie omul nu s-ar distinge de neant”. (Nichita STĂNESCU)

Prezintă:

Clelia IFRIM, scriitoare

Participă:

Paula BÂRSAN, scriitoare

Gabriel DINU, scriitor

Marius CONU, scriitor

Oana ANGHEL, actriță

Coordonatorul proiectului: Aurora FABRITIUS

„Cele trei cărți de poezie ‒ Adorație, Aspirație şi Entropia ‒ de Paula Bârsan, publicate anterior, anunțau în linie dreaptă, cel de-al patrulea volum de poezie, intitulat „Sui ‒ generis”. Tematica este aceeaşi ‒ o autodefinire, o călătorie a cunoașterii de sine, în spațiul interior al transfigurării lăuntrice, poetice, şi în spațiul deschis al legăturilor temporare, ținând de întâlniri efemere, pământești sau stelare”. (Clelia IFRIM)

Lumea lui Gabriel Dinu este lumea de aici, cu personaje trecătoare, ca Pilat din Pont la vremea lui, cu personaje politice, administrative, colegi de breaslă, personaje culturale sau sociale pe firmamente colorate…Toate sunt mixate într-un aliaj contemporan. În plus, aliajul acesta, bine dozat, cuprinde şi obiecte personale ‒ verigheta, fereastra, masca, oglinda, cafeaua, câteva grame de votcă, câinele, şi multe altele, care fac parte din recuzita necesară, adică minimă, pentru supraviețuire”. (Clelia IFRIM)

Abordând o tematică eminesciană, sintetizată în versul „Cu sufletul fraged de-atâta mirare”, sau alegând aceeași temă, spusă altfel de Nichita Stănescu în versurile „Foaie verde de albastru / Mă doare un cal măiastru”, tripticul de cărți de poezie semnat de Marius CONU închinat literei A, este o splendidă pledoarie pentru începutul lucrurilor. Geneza lor  este o respirație. Alfa, sau prescurtat A, literă feminină, este „începutul oricărei călătorii”, şi Marius CONU o spune undeva, în afara cărților, ca un sentiment premergător şi pregătitor acestei călătorii”. (Clelia IFRIM)

Evenimentul se va desfăşura în limba română. Intrarea este liberă.

Participarea la eveniment în sistem online: transmiteți un e-mail la adresa cultura@casaschiller.ro și marți 27.06.2023 veți primi în timp util link-ul de Zoom pentru conectare la conferința online.

Conferința va putea fi vizionată și online din 4 iulie 2023 pe site-ul și pagina de Facebook a instituției.