Foto: Nini Vasilescu
Casa de Cultură „Friedrich Schiller” prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism a Primăriei Municipiului București (PMB) organizează miercuri, 19 iulie 2023, ora 18.00, conferința-dezbatere Anul 1958 și începutul emancipării naţionale – 65 de ani de la retragerea Armatei Roşii din România.
Prezintă:
- Dr. Florian BANU,consilier superior, Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii
- Dr. Iuliu CRĂCANĂ,consilier superior Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii
În timpul ofensivei de pe Frontul de Răsărit din primăvara anului 1944, trupele Armatei Roşii pătrund la finalul lunii martie pe teritoriul românesc. Ieşirea României din alianţa cu al III-lea Reich, la 23 august 1944, şi semnarea Convenţiei de Armistiţiu cu Naţiunile Unite, la 12 septembrie 1944, au transformat Armata Roşie din adversar în aliat şi unităţi sovietice au fost încartiruite în punctele strategice ale ţării, sprijinind eforturile comuniştilor români pentru cucerirea puterii politice.
Staţionarea trupelor sovietice pe teritoriul României s-a făcut în baza prevederilor Convenţiei de Armistiţiu şi, ulterior, a prevederilor Tratatului de Pace de la Paris, pentru garantarea securităţii liniilor de legătură cu unităţile Armatei Roşii de pe front şi, după încheierea războiului, din zona de ocupație sovietică din Austria. Semnarea tratatului de pace cu Austria în primăvara anului 1955 a oferit conducerii României oportunitatea de a ridica problema necesității prezentei în continuare a unor unităţi sovietice în ţara noastră. Profitând de destinderea internațională din siajul negocierilor de la Geneva („spiritul Genevei”), care detensionase într-o oarecare măsură relațiile între Est şi Vest, Gh. Gheorghiu-Dej a căutat să-l convingă încă din 1955 pe Nikita Hruşciov de necesitatea retragerii din România a unităţilor armatei sovietice, însă fără succes.
Reprimarea revoluţiei maghiare în toamna anului 1956 a întărit convingerea liderilor români că prezenţa militară sovietică reprezintă un factor de risc, astfel încât discuţiile pe această temă au fost reluate în 1957, speculându-se conjunctura internaţională favorabilă. Argumentele juridice şi ideologice aduse de partea română l-au convins pe liderul sovietic că URSS nu are nimic de pierdut dintr-o astfel de acţiune, astfel încât, la 17 aprilie 1958, Moscova anunţase Bucureștiul în mod oficial despre acceptarea acestei propuneri de retragere a trupelor. La 24 mai 1958, Comitetul consultativ al statelor semnatare ale Tratatului de la Varşovia aproba retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul României. Retragerea din România a celor aproximativ 25.000 de soldaţi sovietici s-a produs în lunile iunie-iulie 1958, în mijlocul unor manifestaţii populare atent organizate, menite să celebreze „prietenia” dintre cele două ţări şi să întărească ideea că regimul de la Bucureşti rămâne un aliat fidel.
Implicaţiile acestei acţiuni unice în rândul sateliţilor Moscovei au fost numeroase. Pe plan extern, plecarea armatei sovietice avea să înlesnească viitoarea distanţare a României de U.R.S.S., înlesnind reluarea şi lărgirea relațiilor politice, economice şi culturale cu occidentul; pe plan intern însă, regimul de la Bucureşti a acţionat, într-o primă fază, pentru a evita orice posibile „surprize” politice, ordonând un nou val de arestări şi înăsprind controlul ideologic. Ulterior, politica internă va cunoaşte o veritabilă „derusificare”, prin renunţarea la obligativitatea învăţării limbii ruse în şcoli, schimbarea denumirilor ruseşti ale unor străzi, instituţii etc. (Dr. Florian BANU)
Profitând de poziția geografică favorabilă unei astfel de măsuri și de contextul extern, insistențele și demersurile succesive ale conducerii de la București, au făcut ca România să fie singura țară socialistă din care s-au retras trupele sovietice. Ca și înaintea retragerii trupelor sovietice, măsurile luate în anii ce au urmat, dovedesc prudență și abilitate politică. Pentru adormirea vigilenței sovieticilor a fost reluată în forță colectivizarea și represiunea politică. Decretul nr. 318 din 15 iulie 1958, care introducea pedeapsa cu moartea pentru infracţiuni politice pentru care nu era prevăzută, majora cuantumul pedepselor pentru multe infracţiuni politice, introducea noi infracţiuni în codul penal şi acorda puteri sporite organelor judiciare represive, era o nouă dovadă că România merge „nebătut pe drumul făuririi socialismului”. Intențiile lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, secondat de Ion Gheorghe Maurer și ceilalți lideri ai P.R.M. au ieșit la iveală atunci când, pas cu pas, cu prudență și discreție, România a început să facă pași importanți pe drumul independenței și suveranității în raport cu Uniunea Sovietică.
Spre finalul anului 1958, conducerea de la Moscova a fost nevoită să dea curs cererii C.C. al P.M.R de a-și retrage consilierii din România. Curând, statul român a început să-și promoveze propria politică externă, refuzând, spre deosebire de celelalte țări socialiste, să se mai alinieze automat la politica promovata de U.R.S.S. în cadrul organismelor internaționale. Poziții diferite au început să se manifeste și în cadrul CAER, ca și în cadrul Tratatului de la Varșovia. Totodată, fără retragerea trupelor sovietice nu ar fi fost posibile Declarația din aprilie 1964 și, evident, condamnarea invaziei Cehoslovaciei din 1968 de către Nicolae Ceaușescu. (Dr. Iuliu Crăcană)
Evenimentul se va desfășura în limba română. Intrarea este liberă.
Evenimentul va fi transmis și online prin intermediul platformei ZOOM. Pentru participare în sistem online, transmiteți un e-mail la adresa cultura@casaschiller.ro pentru a primi în timp util link-ul pentru conectare online. Înregistrarea video a conferinței va putea fi vizionată din 26.07.2023 pe site-ul și pagina de Facebook a instituției.
