Conferința dezbatere FOTOGRAFIA DE REPORTAJ LA UN SECOL


În cadrul evenimentelor dedicate istoriei și culturii românești, Casa de Cultură „Friedrich Schiller”, București, Str. Batiștei, Nr. 15
prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism a Primăriei Municipiului București organizează marți, 22 octombrie 2024, ora 18,00 conferința dezbatere FOTOGRAFIA DE REPORTAJ LA UN SECOL.
” …lumea n-a fost creată o singură dată, ci de atâtea ori de câte ori s-a ivit un artist original” (Marcel PROUST, 1871-1922, romancier, eseist și critic literar francez).

„Reportajul este o specie publicistică complexă care, în baza unor date culese la fața locului, informând opinia publică, cât mai real și nepărtinitor asupra problemelor de interes general sau constatate ocazional.
Reportajul fotografic constituie una dintre cele mai provocatoare și în același timp plină de satisfacții discipline fotografice, deoarece contribuie la comunicarea ideilor, la promovarea schimbărilor sociale și la comunicarea realității într-un mod direct.
Reportajul fotografic presupune sensibilitate, cunoașterea perfectă a camerei fotografice, imparțialitate, corectitudine, veridicitate oferind un document extrem de important pentru istoria umanității, detectarea evenimentelor importante. Fotojurnalistul trebuie să fie un bun specialist în tehnică.
Un singur exemplu…să ne amintim de maestrul fotoreportajului românesc interbelic Iosif BERMAN(1892-1941), un fotoreporter interbelic înzestrat cu intuiția marilor momente și evenimente, având viziunea transformărilor unor obiceiuri și moduri de viață, prezentate într-un stil inconfundabil.
Strada aglomerată cu oameni simpli, vânzători, cumpărători, cerșetori…
după 20 de ani la Ziarul Adevărul deținea în anul 1913 o fototecă remarcabilă, peste 50.000 de clișee și peste 10.000 de fotografii catalogate și fișate …apoi la Gazeta ilustrată, la România ilustrată… este fotoreporterul care i-a însoțit pe reporterul Brunea FOX(1898-1977), pe scriitorul, jurnalistul și poetul Geo BOGZA(1908-1993), autentic profesionist de la care se păstrează documente fotografice valoroase realizate în timpul cercetărilor monografice ale satelor românești coordonate de Profesorul Dr. Dimitrie GUSTI, întemeietorul Muzeului Național al Satului.
Sunt numai câteva frânturi dintr-un destin, acela al maestrului Iosif BERMAN!”

Dr. Klaus FABRITIUS, membru titular al Academiei de Științe Agricole și Silvice din România, cercetător științific, ICDPP, București, peste 250 lucrări de specialitate (entomofaunistică, combatere biologică, toxicologie) publicate în reviste de prestigiu din țară și străinătate, semnatarul a peste 10 volume științifice,
Diploma de excelență din partea Universității „Alexandru Ioan Cuza,” Iași. Președintele Asociației pentru Combaterea Vectorilor în Igiena Publică (ARCVIP), președintele Forumului Democrat al Germanilor din România – Regiunea Extracarpatică, membru fondator al Clubului Humboldt România. Membru fondator și președinte al Clubului Leica, aflat sub egida Forumului Democrat al Germanilor din București și a Casei de Cultură Friedrich Schiller.