Între sacru și senzual,
Casa de cultură „Friedrich Schiller” vă invită miercuri, 14 iunie, ora 18.00, la vernisajul expoziţiei de pictură, sticlă, ceramică și sculptură mică Între sacru și senzual, a artistiștilor plastici Françoise Mariana Roșian Apostol și Cristian Ianza.
Prezintă: Oana Monica Holban.
Ilustrația muzicală: Cristian Balaș
Françoise Mariana Rosian Apostol este membră AIAP Unesco Franța și al Uniunii Artiștilor Plastici din România. Din anul 1997 artista s-a stabilit definitiv în Franța obținând cetățenia franceză, participând la expoziţii de grup, personale şi internaţionale, iar talentul său a fost răsplătit cu diverse premii şi distincţii.
Lucrările sale fac parte din colecţii importante din toată lumea, iar unele dintre acestea au fost achiziţionate de muzee de renume, precum Muzeul de Artă Louvre din Paris.
Pictura Marianei Apostol are accente foarte feminine şi preocupări extraordinare pentru fiinţa umană.
„Mariana Apostol crează tablouri mari pentru spații generoase expunând în Romania și Franța, în saloane de de arte decorative. În picturile sale există o culoare izvorâtă din lumină: roșu exotic parcă dă naștere formei. Fiecare tablou dintre cele expuse impresionează prin această culoare vie, creind imagini de poveste. Florile susțin culorile vii, între ele creindu-se o atmosferă veselă.” (Carmen Drăgan –jurnalist cultural)
Cristian Ianza Absolvent al Institutul de Artă Plastică „Nicolae Grigorescu”, Bucureşti, secţia ceramică.
A studiat printre alţii cu prof. Lazăr Florian Alexie, prof. Lucia Ioan, prof. Lucia Neagu.
Membru al U.A.P. din România filiala artelor decorative din Bucurtesti.
Membru IAA-AIAP UNESCO și membru al BBK în Germania.
„Una din particularitățile lui Ianza este o maximă disponibilitate pentru un discurs plastic divers. El expune de pildă mici sculpturi feminine ce emană o senzualitate copleșitoare, dar și un anume tip de vulnerabilitate…Nu pofta o trezesc aceste sculpturi, ci nevoia de dragoste… Aceste lucrări iși găsesc pandantul în altele, ce reprezintă trupul crucificat a lui Isus, ori în structuri ceramice ce conțin simbolurile transcendenței, de la sfera perfectă ori crucea la triunghiul-ochi a lui Dumnezeu sau simbolul yin-yang.” (Claudiu Groza)
Expoziţia va putea fi vizionată zilnic între orele 10.00 și 17.30 până în 04.07.2017
Evenimentul are loc în limba română . Intrarea este liberă